Un colt de soare

Zorii zilei au adus la geamul compartimentului de tren un nou rasarit. Merg catre o trista destinatie. La amiaza, iau parte la sfarsitul unui destin despre care stiusem prea putin pana atunci. Un alt destin, mai tanar, ii aranjeaza cu grija filiala ultimele panglicute curgand din flori de ramas-bun. Degete albe si slabite si totusi pline de viata. Ceva mai incoace, la umbra generoasa, se odihnesc magistral, in paturi simple, Eminescu si Cosbuc si Caragiale. Calinescu, Preda, ... Si Zaharia Stancu... Ce mult te-am iubit! Dispar prea multi parinti. S-au stins candelele multor oameni cumsecade.

Maine va rasari din nou soarele. Trebuie doar sa asteptam trecerea noptii.